Șapte copii răniți în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz școlar

Șapte copii răniți în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz școlar
Publicat: 11/03/2013, 16:36
Actualizat: 26/06/2013, 03:01

Șapte copii au fost răniți, luni după-amiză, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tir, pe Drumul Național 19, în județul Bihor, iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență afirmă că patru dintre copii au leziuni mai grave, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primele informații arată că în microbuzul școlar se aflau 9 copii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situații de Urgență (ISU) Bihor, Camelia Roșca, a declarat că microbuzul a fost lovit de un autotren, iar în urma impactului șapte copii au fost răniți, fiind transportați la spital.

Ea a precizat că patru dintre copii sunt „în stare mai gravă”, având leziuni și traumatisme cranio-faciale.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Bihor, Emil Boțcău, a declarat corespondentului MEDIAFAX că șapte din cei nouă preșcolari aflați în microbuz au fost răniți, patru fiind în stare mai gravă.

El a spus că cei șapte copii au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean din Oradea, ei fiind conștienți și în stare stabilă. Cei care sunt în stare mai gravă au traumatisme și posibil fracturi.

Boțcău a menționat că la locul accidentului au fost trimise nouă echipaje de prim-ajutor, din care patru de la SMURD, trei ale Serviciului de Ambulanță Bihor, un echipaj de terapie intensivă mobilă și unul de descarcerare de la ISU.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Dinu, a spus că accidentul a avut loc în jurul orei 13.15, pe DN 19, în localitatea Ianca, după ce un autotren cu remorcă, condus de un cetățean din Belarus, nu a păstrat distanța față de microbuzul școlar care circula în fața sa. Astfel, autotrenul a lovit din spate microbuzul, după care a acroșat o autoutilitară care circula în aceeași direcție.

Dinu a adăugat că șoferii au fost testați, stabilindu-se că nu au consumat alcool.

În urma accidentului, circulația rutieră a fost blocată total timp de 30 de minute, iar la ora transmiterii acestei știri se circulă, alternativ, pe un fir.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ea este Silvia Coman, medicul erou care a luptat până în ultima clipă. O boală...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Ilegal pentru românii cu telefon mobil. Apelul care îți aduce Poliția la ușă. Amendă 4.000...
Românii care primesc pensia mărită din iulie. Majorarea este de 10%
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×